Cum au marcat Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă copii de la Grădinița „Tereza Sobolevschi Corj” din Ungheni

Aproximativ 200 de copii, care frecventează grădinița „Tereza Sobolevschi Corj” din cartierul Dănuțeni al municipiului Ungheni, au urcat pe biciclete și trotinete, iar alți peste o sută au mers pe jos până în parcul din cartierul Dănuțeni, informează publicați periodică Unghiul.



Sursa mai precizează că prin acest mod ei au decis să semnalizeze maturilor importanța protejării climei ca resursă naturală pentru bunăstarea generaţiilor actuale şi ale celor viitoare.

Svetlana Gaiduc, directoarea instituției, a declarat pentru ziarul Unghiul că odată ajunși în parc ei au organizat pe stadionul de aici diverse probe sportive, care au fost deopotrivă și distractive.

Aceeași sursă a mai menționat că picii au fost însoțiți în toată această acțiune de cadrele didactice și clovnii Lori și Papilota, care au avut grijă de buna dispoziție a micuților.

Potrivit aceleași surse, această activitate nu a fost singura, dedicată Zilei Internaţionale de Acţiune pentru Climă, de la grădinița respectivă. Aici s-a mai organizat un atelier de desen la care au participat părinții și copiii.

Modalitatea desfășurării acestuia a fost un pic mai deosebită. O familie începea desenul, o alta îl continua ca până la sfârșitul zilei să se primească un desen colectiv. A fost ceva interesant și nou pentru copii”, a specificat Svetlana Gaiduc.

Galerie foto (Unghiul.com):

sursa: Unghiul