Doi tineri din r. Ungheni și-au găsit sfârșitul într-o gură de canalizare

Doi tineri au decedat în această noapte, după ce au căzut într-o gură de canalizare. Tragedia a avut în jurul orei 04:15, în localitatea Buciumeni, din raionul Ungheni



Un cunoscut de-al victimelor a sunat la serviciul unic 112 și a anunțat că, doi tineri de 21 și respectiv 24 de ani, sunt în stare inconștientă, după ce au căzut într-o gură de canalizare.

Imediat la faţa locului s-a deplasat salvatorii, ambulanța, dar și poliția, însă din nefericire cei doi tineri nu au putut fi salvați.

Contactată telefonic, Cristina Vicol, ofițerul de presă al IP Ungheni, a declarat că, totul s-a întâmplat lângă un bar din localitate Buciumeni:

„Cei doi se aflau într-un local, iar în urma consumului de băuturi alcoolice, tânăra în vârstă de 21 de ani a ieşit din local pentru a-şi satisface necesiţăţile fiziologice. Din neatenţie, a căzut într-o gură de canalizare cu apă cu o adâncime de aproximativ 5 metri. Gura de canalizare se află la o distanţă de circa 6 m de la gardul localului.

Aceasta a început a striga, iar în ajutor i-a sărit tânărul în vârstă de 24 de ani. Acesta a încercat să o scoată, dar a căzut și el. Cadavrele celor doi au fost scoase din gura de canalizare de salvatorii veniți la fața locului”.

Inspectoratul de Poliție Ungheni investighează cazul.



Un comentariu la „Doi tineri din r. Ungheni și-au găsit sfârșitul într-o gură de canalizare