„Ziua ușilor deschise” la Casa olarului Zaharia Triboi din satul Ciorești
Casa olarului Zaharia Triboi ar putea deveni o atracţie turistică în satul Cioreşti, raionul Nisporeni. Anunţul a fost făcut de meșterul popular, care a organizat ziua ușilor deschise în gospodăria sa. Oaspeţii au admirat lucrările confecţionate de Zaharia Triboi şi au putut chiar să confecţioneze fluierașe, comunică Canal 3
Zaharia Triboi are 60 de ani şi a învăţat să îmblânzească lutul de la părinţi, iar secretul l-a transmis şi copiilor săi.
„Am vase diferite şi aşa pentru decor, şi suvenire tradiţionale, vase de gătit, şi pentru vin. Înainte copilăria o petrecem nu cu jucării de plastic, dar aveam nişte ţuruieci de lut“, a menționat olarul, Zaharia Triboi.
Olarul a decis să organizeze ziua uşilor deschise, pentru le reaminti oamenilor tradiţiile strămoşeşti.
Zaharia Triboi este singurul olar din Moldova, care pune la dispoziția oamenilor vase din ceramică neagră.
„Este o măiestrie, fiecare moldovean, fiecare gospodar are un talent în ceva, aici la Zaharia am văzut talentul adevărat a unui gospodar, a unui om dedicat meseriei“.
„Avem un scop comun, atât ca să-l promovăm pe domnul Zaharia Triboi în continuare, fiindcă prin intermediul acestui meşter popular, ne promovăm şi noi localitatea proprie. Casa acestui olar, a olarului Zaharia Triboi va fi unul din obiectivele turistice“, a comunicat pentru Canal 3, primarul satului Cioreşti, Valeriu Guţu.
Lucrările confecţionate de Zaharia Triboi costă între 25 lei și pot ajunge până la 1.500 de lei.
sursa: Canal 3
Pingback: Foto, Video // „Dor de Codru” – Un nou traseu turistic rural readuce la viață economia locală din Ciorești, Dolna și Micleușeni – Știri din regiunea Ungheni