Peste 13.8 mii țigarete și 224 litri alcool de contrabandă, depistate de Poliția de Frontieră Română în raza PTF Leușeni – Albița

Polițiștii de Frontieră Români, independent şi împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în ultimele 24 de ore, bunuri accizabile (țigări și băuturi alcoolice) în valoare totală de peste 14 000 RON / 58 422 MDL, pe care cinci bărbați au încercat să le introducă ilegal în țară în scopul comercializării lor pe piața neagră de desfacere.



În ziua de 11 aprilie a.c, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român C.A., în vârstă de 29 de ani, conducând un autocar marca Scania, înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, iar echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascunsă în plafonul autocarului, cantitatea de 13.040 de țigarete, cu timbru de acciză R. Moldova.

De asemenea, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au executat o acțiune punctuală în cadrul căreia au oprit în trafic, în localitatea Crasna, un microbuz care era condus de un cetățean român, însoțit de alți doi bărbați cu cetățenie română, respectiv, R. Moldova. Microbuzul tracta o remorca în care se aflau mai multe colete.

În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport, colegii noştri au descoperit 103,5 litri de bături alcoolice şi 39 de pachete de țigări de diferite mărci, cu timbru de acciză R Moldova.

Cei trei bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă de către un bărbat de cetățenie R. Moldova aflat la volanul unei autoutilitare, oprită la un control de rutină pe comunicația Albița-Iași.

La controlul efectuat asupra bărbatului și a mijlocului de transport a fost descoperită cantitatea totală de 121 litri de băuturi alcoolice.



Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de bunuri accizabile, în valoare totală de 14 127 RON / 58 951.97 MDL a fost indisponibilizată în vederea confiscării, şi a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale a lui C.A. cu amendă în valoare de 10.000 ROL / 41 730 MDL