Documente false, ascunse pe corp, descoperite la controlul de frontieră în PTF Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse, lipite pe piciorul unui cetăţean moldovean, două cărţi de identitate şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor române, care erau false.



În data de 20 martie a.c., în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași s-a prezentat pentru a intra în România, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, cu destinaţia Germania, cetățeanul moldovean S.V., în vârstă de 50 de ani.

La controlul de frontieră au fost descoperite ascunse pe piciorul drept al cetăţeanului moldovean, sub îmbrăcăminte, lipite cu o bandă izolatoare, deasupra genunchiului, două cărţi de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Cu privire la cele constatate, S.V. a declarat că a procurat documentele în schimbul sumei de 950 de euro, având intenţia de a le folosi pe teritoriul Germaniei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.