Un tânăr din Ungheni condamnat la 11 ani închisoare pentru că şi-a abuzat sexual propria mamă

Un caz șocant a avut loc în raionul Ungheni. Judecătoria Ungheni a condamnat recent pe un tânăr la 11 ani închisoare, după ce acesta şi-a abuzat sexual propria mamă, informează Procuratura Generală a Republicii Modova



Procuratura Generală atenționează că abuzurile sexuale devin un fenomen alarmant în Republica Moldova.

Tot mai des, printre infractori figurează membri ai familiei, persoane din cercul de prieteni sau cei cu care victimele convieţuiesc. Deseori, victime ale acestor infracţiuni devin minorii, persoanele aflate în neputinţă sau în stare de vulnerabilitate faţă de agresor”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii.

Un alt caz a avut loc în raionului Criuleni. Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru acţiuni sexuale, comise asupra unei minore de 5 ani.

Procuratura a demonstrat că, în intervalul anilor 2017 – 2018, inculpatul a comis acţiuni cu caracter sexual asupra fetiţei vecinei sale, cu care locuiau în aceeaşi gospodărie. Astfel, timp de aproximativ un an, prin constrângerea fizică şi psihică inculpatul abuza sexual copila, în timp ce mama acesteia muncea în grădină. Despre acest caz s-a aflat abia după ce copila i-a povestit educatoarei despre acţiunile inculpatului, imediat fiind alertaţi oamenii legii, iar agresorul – reţinut, iar ulterior – arestat.

Fiind audiat de procurori, acesta nu şi-a recunoscut vina.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat de a achita părţii vătămate şi un prejudiciu moral şi material, cauzat prin infracţiune.

De notat că, după ce cazul a ieşit la iveală, o altă tânără a declarat că, pe timpul când era minoră, şi ea ar fi fost abuzată sexual de către aceeaşi persoană. Cazul este cercetat într-o procedură separată.



Statisticile arată că, pe parcursul anului trecut, în republică au fost comise 611 infracţiuni privind viaţa sexuală, perioadă în care, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare. În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.