Patru nou-născuți, inclusiv din Ungheni, au venit pe lume în ambulanțe weekendul trecut

Pe parcursul a 3 zile, echipele de medici din substațiile Orhei, Ungheni, Telenești și Ciocana, municipiul Chişinău, au fost implicate în acordarea asistenței medicale lăuzelor, asistând nașterea a patru nou-născuți, care ulterior au fost transportați în stare satisfăcătoare la spital, informează Știri.md




Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, echipele de asistență medicală urgentă (AMU) au lucrat în regim alert, fiind acordate servicii medicale unui număr de 6.651 pacienți, cu diverse urgențe medicale.

Au predominat urgențele de profil cardiologic, respirator, neurologic și traumatologic. Un flux majorat de solicitări a fost înregistrat în ziua de duminică, care a depășit cu aproximativ 200 de solicitări media zilelor precedente.

În zilele de odină, medicii de pe ambulanţă au fost solicitaţi la 13 accidente rutiere, fiind acordată asistență medicală de urgență pentru 17 persoane traumatizate.

Accidentele de circulație s-au produs în Chișinău și în raioanele Călărași, Ștefan Vodă, Criuleni, Cimișlia și Cahul.

De asemenea, Serviciul AMU a fost solicitat la 34 de pacienții cu intoxicații de diferite etiologii, predominând intoxicațiile cu alcool. După acordarea ajutorului medical, 32 dintre pacienți au fost transportați la spital pentru a primi tratament medical în continuare.