Polițiștii de frontieră Iaşi au descoperit 9 mii de ţigarete ascuse într-un Ford Galaxy, înmatriculat în Polonia.

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit aproximativ 9.000  de ţigarete, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în România din Republica Moldova, ascunse în două locuri special amenajate în spațiul dintre parbriz și bordul autoturismului pe care îl conducea, informează Poliția de Frontieră Iași.



La 05 martie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de conGalerie trol, pentru a intra în ţară, cetățeanul român V.G., domiciliat pe raza județului Iași, în vârstă de 53 de ani, conducând un autovehicul marca Ford Galaxy, înmatriculat în Polonia.

Polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit, în urma căruia au fost descoperite, ascunse în două locuri special amenajate  în  spațiul dintre parbriz și bord, 8.720 ţigarete (436 de pachete), de proveniență Duty-Free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare de 2 130 RON (8 668,03 MDL)a autoturismului, în valoare de 9400 RON (38 253,30 MDL),  şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amenzi în valoare totală de 8.000 RON (32 556,00 MDL).



Galerie Foto: