Video // Comuna Sipoteni este invadată de deşeuri

Locuitorii comunei Sipoteni din raionul Călăraşi se plâng că trăiesc într-un mediu poluat şi nu mai suportă mirosul greu, provenit de la groapa de gunoi din apropierea localităţii. Problema s-ar rezolva prin crearea unei staţii de depozitare a deşeurilor, însă bani pentru construcţia acesteia nu sunt deocamdată, spun autorităţile locale, transmite Prime.md



Groapa de gunoi de la Sipoteni se întinde pe o suprafaţă de peste două hectare de pământ. Oamenii spun că mulţi dintre localnici aruncă gunoiul la întâmplare, pe furiş.

Potrivit primarului comunei, groapa a fost autorizată de administraţia locală încă acum câţiva ani. Periodic, echipele de muncitori adună deşeurile. În scurt timp însă acestea sunt împrăştiate la loc.

Această gunoişte este cu părere de rău este o filă neagră care am moştenit-o ani de zile o grămădim, facem ordine prin jurul ei, chiar am construit şi un canal, un obstacol, ca oamenii să nu poată depozita gunoiul chiar în drum„, a afirmat pentru Prime.md, primarul comunei Sipoteni, Vasile Rață.

Responsabilii din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat din Călăraşi afirmă că au aplicat numeroase amenzi, dar numai celor care au ars deşeurile.

Arderea deşeurilor se sancţionează de la 12 la 24 de unităţi contravenționale. Anul trecut cele mai multe procese verbale din 160 procese verbale contravenționale, în jurul la 70 s-au întocmit pe arderea deşeurilor„, a zis inspectorul ecologic Veniamin Chilian.

Problema poate fi soluţionată prin crearea unei staţii de depozitare a deşeurilor, spun reprezentanţii Consiliului Raional Călăraşi. Un proiect în acest sens a fost deja elaborat. Implementarea acestuia costă însă în jur de 18 milioane de euro, bani care deocamdată nu au fost identificaţi.

Identificarea terenurilor pentru a construi la Călăraşi şi Nisporeni, terenuri pentru staţiile de transfer şi Ungheniul respectiv pentru depozitul de gunoi. Acolo unde se va face şi staţia de sortare a lui şi prelucrarea, reciclarea a celui care permite reciclarea acestu gunoi„, a spus preşedintele raionului Călăraşi, Sergiu Artene.



În comuna Sipoteni locuiesc şapte mii de oameni.

sursa: Prime.md