Eroii nu Mor niciodată: Ghenadie Crestiuc, unul dintre Unghenii decedați în războiul de pe Nistru

În primăvara anului 1992, când separatiștii din zona Transnistriei, influențați de rușii care doreau ca zona să se constituie într-o țară independentă, au început represaliile la adresa moldovenilor din stânga Nistrului, printre cei căzuți la datorie în confruntarea cu acești barbari ai secolului XX s-a aflat și Ghenadie Crestiuc, comunică Corneliu Prepeliță, istoric din raionul Ungheni.



Ghenadie Crestiuc s-a născut pe data de 29 aprilie 1959, în satul Pripiceni, raionul Rezina, într-o familie de muncitori, mama sa Xenia Crestiuc – a lucrat secretară la primăria din sat iar tatăl, Mihai a fost tractorist.

Ghenadie Crestiuc absolvă școala medie din satul natal după care Școala de vinificație din Stăuceni. Apoi absolvă Universitatea Tehnică din Moldova, facultatea inginerie, concomitent a făcut catedra militară.

După absolvirea a lucrat la Fabrica de conserve din Ungheni, șef de secție. Ulterior a fost numit președinte al sindicatului. A fost căsătorit, având doi copii: Alexandru, a.n.17.08.1982 și Natalia, a.n.17.04.1089.

Când Nistru a început să sângereze, Ghenadie Crestiuc n-a mai stat mult pe gânduri. Ca mulți alți bărbați ai neamului, a lăsat totul baltă, a luat arma și a plecat să lupte pentru independența țării sale, pentru libertate, pentru apărarea gliei.

La 27 mai a plecat voluntar în zona de conflict, un om care era în stare să-și mobilizeze prietenii, cunoscuții cu energia sa, cu curajul său. Era un om vesel, muncitor și destul de modest.

Astfel, prin ordinul de mobilizare al Ministerului Apărării al RM, în luna mai 1992, a fost încorporat de Centrul militar Ungheni ca voluntar în detașamentele de carabinieri.

A decedat la 25 iulie 1992 pe platoul Cocieri fiind răpus de un glonț inamic.

Să ne închinăm în fața părinților, care au crescut un asemenea fecior. Să ne închinăm în fața amintiri lui Ghenadie Crestiuc, care n-a știut cei frica și lașitatea.



Prin curajul și dăruirea sa, Ghenadie Crestiuc, adevăratul erou al neamului nostru, a apărat integritatea teritorială și independența țării, iar comemorarea și păstrarea memoriei eroilor căzuți pentru țară reprezintă o datorie sacră a fiecărui stat și cetățean.

Pentru devotamentul și sacrificiul său față de patrie, curajul și bărbăția nemărginită, Ghenadie Crestiuc a fost decorat post-mortem cu Ordinul ,,Ștefan cel Mare”.

In memoriam.

Pentru veșnica amintire marelui erou unghenean, comitetul executiv al primăriei orașului Ungheni, la 13 august 1992, a luat decizia nr.8 cu privire la schimbarea denumirii străzii Teiului în strada Ghenadie Crestiuc.



sursa: Corneliu Prepeliță / Asociația Istoricilor Nicolae Iorga din Ungheni