Foto // Grav accident în Nișcani, Călărași. Trei persoane au fost rănite, dintre care un șofer, se află în stare gravă

Trei persoane au fost rănite, dintre care un șofer, se află în stare gravă, după ce două mașini s-au tamponat frontal și au derapat de pe traseu. Potrivit poliției, accidentul rutier s-a produs în dimineața de 23 februarie, în jurul orei 10.40, în apropiere satului Nișcani, raionul Călărași.



Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un șofer în vârstă de 43 ani, în timp ce se deplasa pe traseu, având ca pasageră pe soția sa, a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteorologice, dar și din cauza că autoturismul avea anvelope de iarnă uzate. Acesta a ieșit pe banda opusă și a tamponat un alt autoturism care se deplasa regulamentar.

În cealaltă mașină se afla șoferul de 30 de ani și soția sa. În urma coliziunii, mașinile au fost grav avariate, iar șoferul de 30 de ani, dar și celelalte două pasagere din autoturisme a fost răniți. La fața locului a venit și ambulanța, care i-a dus pe răniți la spital.

Cel mai grav este șoferul de 30 de ani, care este internat în secția de reanimare. Celălalt șofer în vârstă de 43 de ani nu a pățit nimic.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a vedea cine se face vinovat de producerea accidentului rutier.