Foto, Video // Autocarul de pe ruta Moscova-Ungheni, implicat într-un accident lângă Bălți

Un accident rutier, în care a fost implicat un autocar ce efectua cursa Moscova-Ungheni, s-a produs în dimineața zilei de 16 februarie, în jurul orei 7:00, pe segmentul traseului M5, în apropierea satului Corlăteni, raionul Râșcani, la 5 km de municipiul Bălți, transmite TVN.md



Din fericire, nici un pasager din cei 16 care se aflau la bordul autocarului nu a avut de suferit. Șoferul autocarului a fost rănit ușor.

La un moment dat a vrut să iasă la depășire, dar nu a respectat distanța dintre vehicule și s-a tamponat de o remorcă care era tractată de un tractor în aceeași direcție.

Potrivit sursei, autocarul s-a ciocnit cu remorcă  care, potrivit conducătorului tractorului în vârstă de 60 de ani, se deplasa regulamentar.

Șoferul autocarului în vârstă de 47 de ani, locuitori al municipiului Ungheni, a menționat că nu a observat remorca tractorului, deoarece aceasta nu avea luminile aprinse.

Autocarul urma calea spre Ungheni, iar tractorul, aparținând SA „RED Nord”, filiala Râșcani, se deplasa spre Corlăteni, unde urma să fie antrenat în remedierea unei defecțiuni a unui transformator electric.