Pe malul lacului din Ciutești au fost descoperite oseminte umane

Mai multe rămășițe umane, care se presupun că ar fi din timpul celui de-al doilea război mondial, au fost depistate pe malul unui lac din satul Ciutești, raionul Nisporeni. Descoperirea a fost făcută de către localnici. IP Nisporeni s-a autosesizat și a demarat o anchetă pentru a stabili vechimea, dar și proveniența osemintelor, transmite Canal 2 Nisporeni


Poliția s-a deplasat împreună cu serviciul pompieri și medicina legală la fața locului și într-adevăr s-a stabilit fragmente de oseminte umane, care au fost ridicate de la fața locului și îndreptate la Chișinău, pentru expertiză.

Sunt oseminte omenești cu o vechime de peste 50 de ani probabil din timpul celui de-al II-lea război mondial. Avem fragmente de craniu și oseminte din întreg scheletul, dar nu este scheletul complet,” a comunicat pentru Canal 2 Nisporeni, șeful Inspectoratului de Poliție Nisporeni, Nicanor Ciochină.

În luna noiembrie a anului trecut, mai multe fragmente omenești au fost descoperite pe o stradă din comuna Vărzărești. Acestea au fost găsite de către muncitorii, care efectuau săpături pentru apeduct.

sursa: Canal 2 Nisporeni