Foto, Video // Corpurile neînsuflețite ale moldovenilor, morți în urma accidentului din Ucraina, au fost repatriate

Trupurile neînsuflețite ale celor trei moldoveni, decedați în accidentul produs în Ucraina, în care a fost implicat cu microbuz înmatriculat în Ungheni, au fost repatriate. O dubiță a unei companii de servicii funerare a trecut cu puțin timp în urmă prin punctul de trecere a frontierei cu Ucraina și se îndreaptă spre capitală, tranmite Deschide.md



Sursa mai informează că dubița funerară aduce în țară cadavrele celor trei persoane, doi tineri de 24 și 26 de ani, dar și un bărbat în vârstă de 44 de ani, care au decedat, după ce microbuzul cu care se deplasau s-a izbit violent în remorca unui camion.

Ofițerii IGSU au mers în Ucraina pentru procedurile de repatriere a persoanelor decedate.

Cele patru persoane rănite în accident rămân sub supravegherea medicilor la spitalul Clinic nr.2 din Vinița, iar starea lor este stabilă. Este vorba despre două femei, una de 28 și cealaltă de 54 de ani, și doi bărbați, de 24 și 33 de ani.

Guvernul a anunțat că va acoperi cheltuielile pentru repatrierea moldovenilor decedați în accident.

Din imaginile de la locul accidentului, postate de un portal ucrainean, se vede că microbuzul, cu numere de înmatriculare de Ungheni, a intrat în plin într-un camion parcat pe marginea drumului. Microbuzul se îndrepta către Federația Rusă. Accidentul s-a produs pe 8 februarie, în jurul orei 03.50. În microbuz erau 12 pasageri.





sursa: Deschide.md