„Dă-i la vot!” – un spot social ce motivează cetățenii să iasă la vot

Pasha Parfeni, MANI, Aliona Moon și băieții de la Comedy Zebra Show au lansat un spot social cu sloganul „Dă-i la vot! Tare de tot” prin care și-au propus să convingă cât mai multă lume să iasă la vot. Artiștii spun în spotul lor că votul este absolut secret și nimeni nu va afla despre decizia pe care a luat-o alegătorul în cabina de vot, transmite TV8



Pasha Parfeni spune că odată cu acest spot video au lansat și un turneu de concerte prin țară în care își propun să îndemne cetățenii să iasă la vot. „Noi nu promovăm niciun partid politic, doar explicăm cât este de important este să meargă oamenii la vot. Totodată, noi promovăm mesajul că votul cetățeanului este unul secret și chiar dacă vor fi instalate camere de luat vederi în secțiile de votare, oamenii nu vor fi filmați cum votează”, a menționat artistul pentru TV8.md.

Artiștii vor merge cu aceste concerte gratuite în zece raioane din țară. Împreună cu Pasha Parfeni, MANI, Aliona Moon și băieții de la Comedy Zebra Show, la concerte vor participa și diferiți speakeri, printre care și prezentatoarea TV8, Natalia Morari. Primul concert a avut loc astăzi, la Telenești.

Spotul video îl vedeți mai jos.