Săniuș cu sfârșit tragic în localitatea Sipoteni din raionul Călărași

O fetiță de 5 ani și-a pierdut viata, iar un alt adolescent se află în stare gravă la spital după ce sania acestora a fost lovită de un BMW.

Săniușul cu efect tragic a avut loc aseară, 8 ianuarie 2019, în jurul orei 20:35, în localitatea Sipoteni din raionul Călărași. 



Potrivit poliției, cei doi minori, o fetiță în vârstă de 5 anișori și un băiat în vârstă de 17 ani, au ieșit cu sania de pe un drum secundar pe traseul R1 Ungheni – Chișinău, la ieșire din localitate, pe direcția Ungheni.

Copii aflați pe sanie nu s-au oprit la traseu și fost loviți de un automobil de marca BMW, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din municipiul Ungheni.

În urma impactului, cei doi copii au fost transportați de urgență la spital, însă, din nefericire, fetița de 5 anișori a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au pornit o anchetă petru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.md că șoferul a fost testat cu alcootestul, iar rezultatele au demonstrat că acesta nu consumase alcool.

„Tânărul este cercetat penal în stare de libertate”, a precizat Bețivu.




Șeful INP a precizat cum s-a produs tragedia de la Sipoteni.

„În sat este amenajată o pârtie pentru săniuș, dar ei, de fapt, se dădeau cu sania pe  un drum din localitate care se intersectează cu drumul central. Erau două sănii. Prima a ieșit brusc de pe drum secundar direct pe șosea și a trecut prin fața BMW-ului, fiind urmată imediat de cea de a doua, pe care se aflau minora și adolescentul, când au fost izbiți de automobil”

Șoferul BMW-ului, un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din municipiul Ungheni, nu era în stare de ebrietate, nu avea viteză, dar nici nu a fugit de la locul accidentului, iar din acest motiv, ultimul este cercetat penal în stare de libertate.