Foto // Avem Brad de Crăciun la Ungheni

Începând cu 10 decembrie curent, Unghenenii și oaspeții urbei pot admira Bradul de Cărciun, instalat astăzi în Piața Independenței din municipiu.

Conform ziarului Expresul, Bradul a fost achiziționat din Costuleni și are o înălțime de 18 metri.



Sursa mai precizează că potrivit viceprimarului municipiului Ungheni, Eduard Balan, urmează ca în zilele următoare bradul să fie înfrumusețat, iar luminițele vor fi aprinse pe 20 decembrie, la ora 17.30.

Am decis să aprindem luminițele mai devreme decât în anii precedenți, pentru că ne dorim să fie prezenți la eveniment cât mai mulți copii. Dacă am fi inaugurat oficial bradul pe 25 decembrie, așa cum am făcut-o în anii precedenți, ar fi fost foate complicat să adunăm multă lume, căci și 25 decembrie, și 24 decembrie sunt declarate zile libere”, a explicat edilul pentru ziaru regionall.

Totodată, în articolul realizat de Expresul, se mai menționează că spectacolul de inaugurare a pomului de Crăciun va fi organizat de Palatul de Cultură din Ungheni și că viceprimarul municipiului nu a menționat care a fost suma plătită de către APL pentru pomul de Crăciun de anul acesta.

Galerie Foto cu Bradul de Crăciun din municipiul Ungheni:


sursa: Expresul.md, Visan Cătălin (facebook)

Un comentariu la „Foto // Avem Brad de Crăciun la Ungheni