Șeful-adjunct al Poliției de Frontieră a efectuat o vizită la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei din Ungheni

Mărirea bursei, asigurarea cu un cămin, acordarea gradului de agent-șef adjunct la finisarea studiilor, creșterea salariilor pentru tinerii specialiști, sunt doar unele întrebări la care elevii CESF au dorit răspunsuri concrete din partea conducerii Poliției de Frontieră, transmite într-un comunicat IGPF



La 25 octombrie curent, șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea a efectuat o vizită la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, unde a purtat dicuții cu elevii anului I și II privind prioritățile acestora, problemele actuale, dar și exprimate avantajele alegerii ca meserie – Poliția de Frontieră.

Ne-am propus ca periodic să venim în fața voastră, să lansăm discuții și poate să soluționăm situații precare care ar exista în sistemul de studii de specialitate, cât și am aprecia propunerile de dezvoltare instituțională, viziunile voastre asupra activității de frontieră. Vă încurajez să fiți activi pe parcursul anilor de studii, să fiți voi promotorii acțiunilor frumoase în Poliția de Frontieră și ca într-un final să formații alături de actualii polițiști de frontieră o echipă puternică, curajoasă și cu dedicație. ” a menționat șeful-adjunct al IGPF.

La final, șeful adjunct al Poliției de Frontieră a mai precizat și faptul că această întâlnire face parte dintr-un șir de acțiuni menite să sprijine generațiile de viitori polițiști de frontieră în vederea pregătirii pentru activitatea de bază – securitatea frontierei de stat.







Lasă un răspuns