Speranța Nisporeni a învins formația Sfântul Gheorghe Suruceni cu scorul 4-1.

Speranţa Nisporeni îşi continuă evoluţiile bune în Divizia Naţională. Echipa antrenată de Cristian Efros a obţinut a doua victorie consecutivă în campionat, după ce s-a impus pe teren propriu în etapa a 21-a, în faţa formaţiei Sfântul Gheorghe Suruceni, scor 4-1, informează Canal 2 Nisporeni

Sursa mai menționează că meciul de la Orhei a început cu un duş rece pentru gruparea din Nisporeni, deoarece oaspeţii au reuşit să deschidă scorul în minutul 8 prin Artiom Rozgoniuc. Chiar şi aşa, băieţii pregătiţi de Cristian Efros au reuşit să înscrie de două ori până la pauză şi plece la vestiare cu un avantaj de două gorului. Costantin Sandu a punctat pentru 1-1, iar peste cinci minute Ion Digori şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor.



În partea a doua, jucătorii Speranţei au revenit de la cabine la fel de motivaţi. Ion Digori a reuşit dubla, după ce a marcat pentru 3-1 în urma unor greşeli comise de defensiva adversă.

Oaspeţii au avut o şansă să reducă din handicap în minutul 83 prin Alexandru Suvorov, dar mingea trimisă de acesta în urma executării unei lovituri libere a nimerit bara porţii apărate de Daniil Avduşkin. Chiar şi aşa, tot Speranţa a fost cea a care înschis tabela după ce a înscris prin Valeriu Tiron.

În acest sezon avem mici recorduri individuale, avem cea mai mare victorie. Avem două victorii la rând, avem 10 puncte în acest tur, antecedente am avut 7-8, acum avem 10, acest tur este cel mai de succes. Sperăm că la al treilea, practic suntem obligați să-l facem mai mult, să luăm mai mult de 10 puncte, ne-am pus un nivel înalt pe care trebuie să-l forțăm și să-l ridicăm și mai sus,” a declarat pentru Canal 2 Nisporeni, Cristian Efros, antrenorul „Speranța Nisporeni”.

După acest rezultat, Speranţa Nisporeni împarte cu Zimbru Chişinău locurile 4 şi 5 în clasamentul Diviziei Naţionale, ambele formaţii acumulând câte 25 de puncte.

sursa: Canal 2 Nisporeni

Lasă un răspuns