O tânără din Ungheni riscă detenţie pentru traficarea a trei tinere în Cipru

O tânără de 20 ani, locuitoare a municipiului Ungheni, riscă detenţie pentru comiterea traficul de fiinţe umane. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, tânăra ar fi recrutat în anul 2017, trei fete, cu vârstele cuprinse între 18 şi 25 de ani din familii social-vulnerabile, pentru a presta servicii sexuale în Cipru.

sursa foto: timpul.md



Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Principal, anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expediarea în judecată a cauzei penale de învinuire a unei locuitoare a oraşului Ungheni, în vârstă de 20 de ani, acuzată de comiterea traficul de fiinţe umane.

Potrivit celor constatate, în cursul anului 2017 învinuita ar fi recrutat trei fete, cu vârstele cuprinse între 18 şi 25 de ani din familii social-vulnerabile, cărora le-a organizat transportarea în Cipru.

La destinaţie, tinerele au fost adăpostite într-un club de noapte şi impuse să presteze servicii sexuale contra plată diferitor bărbaţi. Timp de câteva luni, victimele au fost impuse să „deservească” pe seară mai mulţi bărbaţi, o parte din banii câştigaţi fiind colectaţi de câţiva cetăţeni turci, care gestionau „afacerea”.

După ce au revenit în ţară, victimele au depus plângeri la organele de drept, persoana care le-a racolat şi organizat traficarea fiind reţinută, iar acum, deferită justiţiei. Dacă va fi recunoscută vinovată, aceasta riscă de la 7 până la 15 ani închisoare.

Procurorii continuă urmărirea penală în privinţa cetăţenilor turci, care au fost complici la comiterea crimei.

Lasă un răspuns