Originea numelui Municipiului Ungheni

O legendă populară culeasă de folclorişti, spune despre începutul localităţii că pământul pe care este situat astăzi municipiul Ungheni aparţinea cândva unui oarecare boier Vasile Lupu din satul Unţeşti, scrie Vasile IUCAL, istoric și muzeograf din mun. Ungheni

Acesta, cică, ar fi avut o fiică frumoasă care într-o zi a fost furată de turci. Îndată s-a organizat o goană şi pe locul unde a fost eliberată, boierul a pus să fie construit un han. În timpul săpării fundaţiei, s-au descoperit copite de oaie, numite „unghii”, de unde şi denumirea – „Hanul Unghiilor”.

Cu timpul, locul a devenit sat, iar numele său s-a transformat în Ungheni .

Ungheni
Intrare în mun. Ungheni din direcția Chișinău, traseul R1 (Foto: Expresul.md)

Numele iniţial al localităţii a fost Unghiul. Astfel s-a numit între anii 1462-1587 . Toponimicul respectiv îşi are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit iniţial aşezarea, râul Prut formînd aici, prin o cotire brusca, un unghi perfect . Spre deosebire de alte localități Ungheniul n-a avut alte denumiri, fapt ce ne determină să constatăm continuitatea istorică și demografico-istorică a localității.

Așa dar, numele originar cu care apare înregistrat satul este Unghiul. Geografic, sursa îl situiază “mai jos de Fâlfoe pe Jijia…, cu două iezere care sunt între Prut şi între Jijia”. Din punct de vedere a realităţii geografice şi istorice actuale, actul generează o uşoară confuzie, deoarece localizarea aşezării se face pe partea dreaptă a Prutului care poartă aceeași denumire comuna Ungheni (România), iar numele cu care aceasta apare menţionată, astăzi nu mai există, fapt din care rezultă problema identităţii Unghiului de la 1462 cu Ungheniul actual.

Istoricul Gh. Ghibănescu, cel dintâi care a publicat documentul respectiv în anul 1907, a localizat satul Unghiul în deplină cunoştinţă de cauză, cercetătorul informându-se, pe lângă manuscrisul proriu-zis, şi din mărturia vie a deţinătorului acestuia la momentul editării: Mihai Buznea, proprietarul Ungheniului la începutul secolului XX .

De aceeaşi părere a fost şi istoricul Ioan Bogdan în 1913, când a publicat documentul lui Ştefan cel Mare în monumentala sa colecţie de acte medievale moldoveneşti .

Mihai Costăchescu, erudit paleograf şi neobosit editor de hrisoave vechi, pleda, în 1931, pentru aceeaşi identitate geografică şi toponimică a Ungheniului cu Unghiul din anul 1462.

La rândul său, cercetătoarea Letiţia Lăzărescu, în unul dintre primele studii consacrate populării judeţului Iaşi în epoca medievală (elaborat în anul 1948), identifică Unghiul din documentul de la 1462 cu „Unghenii actuali de pe ambele maluri ale Prutului”.

În linii mari, cei mai mulţi dintre cercetătorii care s-au aplecat asupra  problemei în cauză au păreri similare. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, au existat şi opinii diferite. Una dintre ele este părerea filologului chişinăuian A. Eremia.

Distinsul savant are dreptate afirmând că toponimul Ungheni se trage din Unghiul la Prut şi că acesta este de sorginte geografică. Fiind tributar însă realităţilor politice existente la vremea scrierii studiului său, A. Eremia a trecut cu vederea uricul lui Ştefan cel Mare de la 1462, considerând că prima menţiune documentară a Ungheniului basarabean se află într-un act din anul 1587.

Aceeaşi greşeală este comisă de cercetătorii D. Haidarlî şi Vl. Nicu. Ultimul în genere susţine că numele Ungheniului actual nu are nimic comun cu Unghiul din anul 1462 şi că la originea apariţiei acestuia s-a aflat vechea localitate Ţuţora, motiv pentru care dă cu totul greşit anul primei menţiuni documentare a celei dintâi – 1454.

Prin urmare, majoritatea cercetătorilor care au studiat documentul de la 20 august 1462, nu au nici un dubiu că “Unghiul mai jos de Fâlfoe pe Jijia” se află la originea actualelor aşezări dublete pe Prut: Ungheni sat (România) şi Ungheni oraş (Republica Moldova).

Analizând structura toponimică a locurilor şi localităţilor atestate documentar în secolele XIV-XV, istoricii au constatat că numele Unghiul nu a fost o prezenţă singulară în contextul toponimic al acelei epoci.

Un sat cu numele Unghiu, bunăoară, era amintit în anul 1398 pe râul Somuz, jud. Neamţ. Altul exista la 1404 în ţinutul Suceava. Un loc „Unghiul strâmt pe Prut” era atestat de un hrisov datat cu anul 1429 şi se pare că era în satul Frăsineşti (Măcărești). Şi în apropierea satului Bumbăta exista un „Unghi”, în 1446. Nişte sate ale mănăstirii Pobrata se învecinau, în 1500, cu „Unghiul bălţii pe Prut”, iar în 1612 era atestat satul „Unghiu”  prin părţile Huşilor.

Întrebarea privind neclaritatea din documentul care atestă localitatea Unghiu este explicată în mare parte de istoricii ieşeni C. Istrati şi A. Macovei, care explică că evoluţia respectivă a fost cauzată de oscilarea albiei Prutului. Aceştia susţin că:

Până a-şi stabili albia actuală,  Prutul şi-a schimbat cursul de mai multe ori, pendulând când spre vest, când spre est (mărturii stau urmele unor meandre ale vechilor albii, înşirate pe tot cuprinsul şesului, numite în popor Pruteţe, un astfel de lac – fostă albie a râului Prut, o găsim azi între satele Costuleni și Măcărești)”.

Aceştia mai presupun că:

„În timpuri mai vechi, albia Prutului a curs, pe porţiuni anumite, chiar prin râul Jijia, lucru care a coincis întocmai cu formarea moşiei satului. Ca dovadă poate fi cercetarea atentă a hotarnicelor moşiei, din care se vede că hotarele vechii localităţi începeau din râul Jijia, înaintând spre răsărit”.

După o perioadă de anumită stabilitate însă, cursul Prutului a deviat spre est, stabilindu-se pe actuala albie, astfel tăind moşia Ungheniului în două, lucru care nu a afectat sub nici o formă unitatea şi existenţa satului până în anul 1812, când Moldova a fost ruptă în două de Imperiul Rus.

Stema or. Ungheni
Stema mun. Ungheni

Deşi interesantă şi, până într-un anumit punct logică, credibilitatea ipotezei în cauză este diminuată de faptul că autorii săi nu argumentează în nici un fel desfăşurarea sa temporală. Apoi, dacă lucrurile ar fi stat aşa, cu siguranţă ar fi necesară identificarea unei alte împrejurări geografice decât cea actuală, care a dat numele localităţii, iar extinderea hotarului acesteia ar trebui s-o punem doar pe seama unor cataclisme naturale. Tocmai de aceea, afirmaţiile celor doi istorici ieşeni, după cum ei însuşi afirmă, nu rămân decât presupuneri.

Analizând atent documentele vechi şi coroborându-le cu geografia locului, suntem în măsură să susţinem că procesul extinderii localităţii pe ambele maluri ale Prutului, aşa cum o aflăm în epoca medievală târzie, a decurs din cauze sociale şi economice.

Fapt e că pe parcursul secolelor XV-XVI în Moldova a crescut simţitor numărul natural al populaţiei. În consecinţă, pentru o serie de aşezări străvechi a devenit complicat să asigure locuitorilor săi un trai decent în perimetrul hotarelor iniţiale. De aceea, a apărut necesitatea firească de extindere a acestor limite. Ca urmare, o parte din locuitorii satului-mamă s-au aşezat pe pământurile libere din vecinătate. Procesul în cauză, numit al „roirii”, a afectat şi satul Unghiul, rezultatul fiind extinderea hotarului său pe partea stângă a Prutului, râul neconstituind un obstacol natural întru menţinerea unităţii teritoriale şi toponimice a localităţii.

Cercetarea surselor redă în timp cu destulă exactitate această evoluţie teritorială: mijlocul secolului XV, sfârşitul secolului XVI, încheierea acesteia fiind semnalată prin cea de a doua menţiune documentară: un act din anul 1587, în care se vorbeşte deja despre „satul Unghiul cu merii şi pomăt peste Prut” (documentul fiind scris la Iaşi).

Spre deosebire de evoluţia teritorială, cea a numelui a durat o perioadă mai îndelungată. Sfârşitul acesteia s-a produs către mijlocul veacului al XVII-lea şi este semnalată într-un document din 8 martie 1643, în care pentru prima oară localitatea apare menţionată cu numele actual Ungheni. Două decenii mai târziu însă, în anul 1666, un act de judecată de la domnitorul Vasile Lupul vine să limpezească lucrurile în privinţa identităţii şi evoluţiei toponimice a aşezării, căci vorbind despre  pădurea “satului Ungheni”, documentul o numeşte pădurea “din Unghiu”, fapt ce relevă că umbra vechiului nume al aşezării mai dăinuia în graiul sătenilor pe la mijlocul veacului al XVII–lea, acestfel numindu-se un teritoriu mai restrâns din perimetrul localităţii.

Rezumând cele spuse mai sus, putem afirma cu destulă certitudine că, potrivit surselor  documentare medievale scrise, toponimul Ungheni face parte din pleiada numelor străvechi de locuri şi aşezări umane româneşti, fiind unul răspândit – în forma sa primară „Unghiul” – la începutul feudalităţii moldoveneşti. Acesta este de sorginte geografică şi provine de la aspectul terenului pe care s-a format iniţial localitatea: „Unghiul la Prut”.

De-a lungul timpului – secolele XVI – XVII – toponimul a evoluat lingvistic, lucru care s-a  datorat unor cauze sociale obiective: creşterea numărului locuitorilor şi extinderea localităţii pe ambele maluri ale Prutului, dar şi schimbările survenite în graiul localnicilor .

Trebuie să remarcăm că pe teritoriul actual al României există alte localități cu același nume, iar orașul Ungheni din Târgu Mureș, care este atestat documentar în 1264, are multe aspecte comune cu or. Ungheni de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova.

(Foto) Ungheni, în prezent

Sursa: Blogul lui Marin Bodrug (bodrug.eu) via Vasile IUCAL, istorie și muzeograf, mun. Ungheni

Lasă un răspuns